Pe 24 Ianuarie 2012 se va sărbători Ziua Unirii, adică se vor împlini 153 de ani de la unirea a două dintre provinciile românești, moment cu valoare majoră istorică, ca un prim pas spre alcătuirea națiunii române. Probabil, vreun primar sau baron local va pune de o horă a unirii, în care se vor prinde acei demnitari sau opozanți care vor avea asigurări ferme că ceilalți dansatori din horă sunt „de-ai noștri” și, de aceea, nu vor profita de ocazie ca să-i înjure sau să îi scuipe pe respectivii demnitari, în semn de protest pentru proasta guvernare a Țării. Ziua va mai putea fi sărbătorită și cu ceva mâncare și ceva vin sau țuică, date sub formă de pomană, așa, ca la români.
Eu, pe 24 ianuarie 2012, nu voi fi în România, ci în alte părți ale Globului, unde voi face cam ceea ce aș vrea să fac și aici, la noi, în Țară, dar nu mă vrea și nu mă lasă nimeni, adică să îi învăț pe demnitari cum să fie mai destoinici, în interesul cetățeanului, în domeniul arid dar esențial al securității și apărării naționale.
Dar, tot pe 24 ianuarie 2012, se vor organiza manifestări ale Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere. Eu nu sunt membru al acestui sindicat, cum nu sunt membru în nici o organizație socială, profesională sau politică, din țară și străinătate. Însă am o afinitate specială pentru militarii care au aderat la această formă de afiliere, cum am față de orice persoană care poartă sau a purtat vreodată culorile Țării sau pe care scrie sau a scris ROMANIA.
De aceea, fac publice următoatele idei, acoperite de dreptul de autor, conform legislației românești, europene și internaționale:
1. Manifestările sindicatului nu vor fi de succes decât dacă obiectivele lor sunt stabilite clar și sunt cunoscute de fiecare participant în parte, precum și de mass media.
Spun asta pentru că, până acum, în România, toate manifestațiile posibile, de sindicat, de pensionari, de copii și așa mai departe, s-au declarat că ar fi fost de succes doar pentru că s-au întâmplat. În același timp, dacă nu s-au declarat, dinainte, care sunt obiectivele demonstrației și care sunt parametrii în care se consideră aceste obiective ca fiind atinse, s-au făcut speculații despre care ar fi putut fi obiectivele și parametrii, iar demostrațiile au fost considerate ca fiind un eșec, dacă această considerație a fost făcută de opozanți, sau un succes, dacă a fost făcută de organizatori. Ceea ce a dus, în amblele situații, la totala desconsiderare a evenimentului de către publicul larg.
Haideți să vedem de ce este important acest lucru. De exemplu, dacă obiectivul unei demonstrații este să dovedească forța sindicatului care organizează evenimentul, iar această forță constă doar în număr, atunci parametrul după care se măsoară succesul demonstrației este numărul participanților. În acest caz, organizatorii trebuie să se asigure că își vor atinge obiectivul și că numărul atins este vizibil și indubitabil, chiar pentru cine este părtinitor sau răuvoitor.
În practică, acesta nu poate fi un obiectiv viabil pentru sindicatul militarilor, pentru că ei nu sunt atât de mulți de felul lor. Chiar dacă ar ieși cu toții în stradă și și-ar lua cu ei și nevestele, copiii și nepoții, tot ar mai fi loc să umple piața mare din orașul în care locuiesc. Iar, dacă este să fie aduși cu toții în București, efortul organizatoric ar fi mult prea mare pentru rezultatul obținut.
Dacă, însă, forța sindicatului nu stă în număr, ci în calitatea manifestanților, atunci se schimbă problema. De exemplu, în cazul sindicatului militarilor, fără să aduc nicio jignire corpului subofițerilor și maiștrilor militari, este mult mai impresionant să vezi manifestând generali și ofițeri superiori decât plutonieri. Nu de alta, dar un colonel te duce aproate automat cu gândul la un regiment, deci simbolistica unui singur om cu asemenea grad pe umăr este egală cu 1500 de manifestanți. Asta, pe când un plutonier nu face mai mult decât el însuși, eventual cât un pluton de două duzini de oameni.
În acest al doilea exemplu, organizatorii ar trebui să se asigure că vor fi printre participanți suficient de mulți care să aibă o calitate deosebită, iar aceștia sunt vizibili și notabili. Desigur, 24 ianuarie a fost aleasă ca zi de manifestație și pentru că este o zi în care rezerviștii și cei în retragere pot să poarte uniforma militară. Dar, oare câți mai au o asemenea uniformă completă, sau le mai vine bine, sau este actuală din punct de vedere al însemnelor și croielii?! Dacă aduci un colonel cu stele pe umăr, cu uniformă de pe vremea comuniștilor, efectul este exact pe dos decât vrei să îl obții, mai ales dacă respectivul este ofițer de Securitate.
Dacă aș fi printre organizatori, aș avea grijă ca, în locul uniformei vechi, cei care nu dispun de una nouă, de preferință de campanie, să poarte doar un însemn distinctiv pe piept, cum ar fi o foaie de hârtie cu însemnul actual al gradului, completat cu denumirea acelui grad și, eventual, cu valoarea pensiei înainte și după „revizuire”, ori doar cu diferența dintre aceste valori. Alții ar putea avea la vedere o listă a realizărilor lor din timpul serviciului activ, de exemplu, comandant de regiment cu atâția militari în subordine, pilot pe supersonic cu atâtea ore de zbor și altele asemenea, inclusiv misiuni de luptă sau de menținere a păcii. Astfel, oricine ar privi manifestația, în stradă sau la televizor, ar ști ce calități deosebite au cei care manifestează, iar scopul ar fi atins.
2. Manifestațiile nu vor avea succes decât dacă transmit un mesaj clar și articulat.
Simpla prezență a demonstranților în stradă nu este suficientă. Iar motivul prezenței lor este deja cunoscut: nemulțumiri legate de pensii și, ceva mai inefabil pentru publicul larg, legate de statulul de militar în rezervă sau retragere. Mai mult, se pune întrebarea de ce s-a așteptat atât ca să se dea glas public acestor nemulțumiri sau de ce se strigă ele printr-un efort atât de mare cum este o manifestație în stradă, în mijlocul iernii?
Nici înjurarea guvernanților sau exprimarea dezacordului cu politica acestora de partid și de stat nu este un mesaj suficient de penetrant. Păi, toată lumea îi înjură și toată lumea le spune că nu au nici o politică și că ceea ce fac este o extrem de proastă guvernare. Și, ce dacă?
Atunci, organizatorii ar trebui să convină asupra unui mesaj real, percutant, care să fie credibil și asimilabil de întreaga opinie publică.
Dacă m-ați întreba pe mine, eu aș alege un mesaj pozitiv, acțional. Mergând pe ideea că foarte mulți militari sunt mai tineri de 65 de ani dar au primit, împotriva voinței lor, statutul de „pensionari pentru limită de vârstă”, care îi arată ca fiind total dependenți de societate și total nefolositori acestei societăți, aș veni cu un mesaj din care să rezulte exact reversul situației în care acești militari sunt puși, cu forța, de actualii guvenanți.
Aș zice că, bine, nu vom mai fi noi buni de serviciul militar activ, dar suntem, de exemplu, buni să facem curățenie în Țară! Noi suntem cei care am fost în serviciul Țării 24 de ore pe zi și nu ne-am plâns, nici nu ne-am lăsat corupți și nici nu ne-am vândut la străini. De aceea trăim astăzi din pensiile militare de stat. Asta nu înseamnă că nu suntem buni, ba chiar foarte buni să punem mâna și să reparăm sticăciunile făcute de liota de corupți și de trădători ce duc Țara la pieire astăzi. Iar fiecare dintre noi suntem o forță!
Un asemenea mesaj este și percutant, și credibil, și de luat în seamă atât de cei cărora le este adresat, cât și de opinia publică internă și internațională. Ca să dau o formă vizibilă mesajului, aș cere fiecărui participant la demonstrație să vină de acasă cu o mătură (de preferință fără coadă, ca să nu se considere o unealtă vătămătoare) sau un furtun de aspirator cu capul de curățat mocheta atașat, ori, în cel mai modest caz cu o cârpă de praf (nu recomand pămătuful, pentru că avem de făcut o curățenie mult mai grea decât ștersul prafului).
3. Manifestațiile nu vor avea succes dacă nu sunt pregătite ca lumea.
Până acum, manifestațiile în România s-au pregătit doar din punctul de vedere al obținerii aprobărilor necesare, creării grupului de organizare, instruirii celor care supraveghează mulțimea și dotării manifestanților cu însemne de toate felurile, de la șepcuțe și veste colorate, la pancarde cu lozinci. Cam la fel ca pe vremea comuniștilor.
Acest lucru a lăsat loc la foarte multe improvizații, dintre care majoritatea au dat prost, adică au avut consecințe de imagine contrare voinței organizatorilor. Două exemple scurte: la o manifestație împotriva tăierilor de venituri, demonstranții s-au apucat să joace dansul pinguinului (!), ceea ce a lăsat impresia că nu veniseră acolo ca să protesteze, ci ca să își bată joc de aspectul fizic al primului-ministru Boc Emil.
La o altă manifestație, a aceluiaș sindicat al militarilor, organizatorii s-au gândit să creeze un moment patriotic, de salut al drapelului Țării și de intonare a Imnului de stat, numai că nimeni dintre manifestanți nu știa acest lucru și nici nu și-au dat seama că se întâmplă așa ceva, astfel încât cam toată lumea a făcut ce a vrut în timpul acestui moment, numai să tacă și să salute nu. Astfel, mesajul recepționat de camerele de luat vederi, precum și de trecătorii întâmplători a fost că militarilor în rezervă și retragere nu le pasă nici de imnul de stat, nici de drapel.
Militarii, chiar în rezervă sau retragere, au un plus față de orice alte categorii profesionale, când este vorba de organizare. Ei sunt obișnuiți să se pregătească, inclusiv să exerseze ceea ce au de făcut. Încă odată, dacă aș fi printre organizatori, în plus față de planul acțiunilor, aș face mai multe recunoașteri și cel puțin două antrenamente înainte de 24 ianuarie, cu cei care urmează să supravegheze fiecare moment al manifestațiilor, astfel încât să nu mai fie loc de improvizații și nici de ocazii pentru mesaje false sau potrivnice obiectivelor noastre.
4. Manifestațiile nu vor fi concludente dacă doar organizatorii lor ies în față, mediatic și nu numai.
Președintele, membrii conducerii și purtătorul de cuvânt ai sindicatului pot vorbi în numele acestuia când vor și când nu vor. Nu este nevoie de o manifestație cu mii de participanți pentru a ieși aceștia în față. Toată lumea așteaptă acum să îi vadă pe cei pe care nu i-ar fi văzut altfel.
Acum este momentul vedetelor reale, al celor cu statut profesional indubitabil. Acum este momentul când fostul comandant de divizie să se întâlnească cu foștii subordonați și să le arate că este, în continuare, alături de ei și îi sprijină cu întreaga sa autoritate care i-a mai rămas. Acum este momentul ca premiantul promoției, sau cel cu care leatul se mândrește că au fost colegi de școală să iasă în față și să vorbească în numele tuturor, cu autoritatea moștenită de pe acea vreme.
Eu aș lucra să am prezenți la manifestație pe toți șefii de Stat Major General în viață, chiar dacă nu sunt membri ai sindicatului, pe toți șefii statelor majore de categorii de forțe, pe toți comandanții de armate, de corpuri de armată și de divizii sau brigăzi. Nu vor putea sau nu vor vrea să vină toți, dar eu, ca organizator, aș avea obligația să mă asigur că am făcut tot posibilul să îi am prezenți, tocmai pentru foștii lor subordonați. De asemenea, m-aș da peste cap să vină la această manifestație toate personalitățile militare sau care au origine sau tangență cu milităria.
Dacă nu reușesc să îi aduc, măcar pot să le obțin acordul ca numele lor să fie pomenit ca susținători ai cauzei demnității militare și curățeniei în Țară. Unii vor vrea, poate, să transmită și un mesaj, fie el scris sau audio-vizual, mesaj ce va trebui să ajungă la manifestanți pe timpul evenimentelor.
5. Manifestațiile trebuie să fie perfect legale.
Această condiție trebuie îndeplinită numai în cazul în care mesajul general este dorința demonstranților de a contribui la curățirea Țării, ceea ce înseamnă, implicit, instaurarea unei legalități de excepție în România, adică instaurarea domniei legii. Și, evident, nu poți face o asemenea declarație dintr-o postură de ilegalitate.
Arta organizatorilor este ca respectarea legii să nu se vadă ca o formă de obediență față de guvernanții pe care tocmai îi condamnă. Desigur, această artă se bazează pe cunoașterea aprofundată a legii. Și cine dacă nu militarii sunt cei mai buni cunoscători și ascultători ai legii și regulilor?
La 24 ianuarie 2012, de acolo, de departe, voi vedea care dintre aceste idei și-au găsit locul în cadrul sindicatului și, mai ales, al sindicaliștilor, pe care îi salut, cu această ocazie, camaraderește.
Se pare că , pentru poporul român, astăzi se rescrie istoria. Un popor asuprit, despărţit şi jefuit din interior şi din afară. Ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi demnitarii sunt străini de interesele lui, tot ceea ce-şi doresc este câştigarea şi menţinerea, cu orice preţ, a puterii. Cei puţini fac legea pentru cei mulţi, iar drepturile majorităţii sunt călcate în picioare. Ţara a juns „pe butuci” pentru că o clică periculoasă arendează pământurile, bogăţiile subsolului şi intreprinderile printr-un proces idiot de privatizare în urma căruia se aleg cu „peşcheşul la teşcherea”. Trădătorii sunt preţuiţi, linguşitorii sunt promovaţi, traseiştii politici protejaţi. Oştirea ţării este, pusă în slujba altora, este continuu batjocorită, decimată şi slab înzestrată, borfaşii din structurile de vârf îşi împart banii nemunciţi şi apoi sunt „judecaţi” de ochii lumii, dispar instituţii ale statului, şcoli şi spitale. Mita este suverană, totul se reduce la bani: bani la angajare, bani la promovare, bani la înscriere, bani la examene, bani la spitale , bani la biserică, peste tot, uşile sunt deschise prin magia banilor nemunciţi. Medicamentele s-au scumpit, spitalele s-au emancipat, hoţiile şi prostiile de toate genurile se ţin lanţ.Toate aceste abuzuri pot fi stopate prin acţiunea civică responsabilă. Tranziţia de la dictatură la libertate, de la sărăcie la prosperitate nu a avut loc. Societatea românească geme sub incompetenţa şi răutatea impostorilor care se dau drept creatori de „admirabile sisteme de bunăstare”. Acestora nu le pasă şi, prin demagogie şi slogane absurde, reuşesc să producă clişee bune de consum pentru marea sărăcime a României. Am impresia că poporul, în majoritatea sa, a întors spatele democraţiei iar puterea este conştientă de acest fenomen. Câteodată încep să cred că, luptând împotriva abuzurilor puterii, mă opun gravitaţiei. Ne deranjează pe toţi foarte multe dar ne este teamă şi lene să intreprindem ceva. Ne interesează viaţa mondenă, ne hrănim din risipa altora, suntem extrem de materialişti ,educaţi să iubim banii, luxul , ipocrizia şi minciuna.