sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Dragi prieteni,
Percepţia noastră generală este că trăim într-o ţară decimată de tensiuni, o ţară a spăgii şi mitei, a corupţiei, o ţară a înjurăturilor şi pomenilor, a ciudaţilor, a piţipoancelor siliconate, o ţară inaccesibilă majorităţii. Suntem lipsiţi de ambiţii şi aspiraţii, stăm, aşteptăm şi mimăm realitatea, parazităm solul şi subsolul care ne îneacă în bogăţii şi resurse, ne pierdem în nimicuri şi sfidăm viitorul. Am devenit nesemnificativi pe harta geopoliticii mondiale, suntem depozitarul gunoiului european şi ne lăsăm conduşi de „iluştrii analfabeţi” şcoliţi peste hotare. Salvarea noastră, prin integrarea în proiectul european, rămâne o tentativă generoasă dar mult prea îndepărtată.

Noul an, 2012, va suprapune peste grijile românilor, generate de puternica criză economico-financiară, previziunile apocaliptice lăsate moştenire de mitul mayaş al sfârşitului lumii. Cu cât viitorul este mai puţin previzibil, fricile prind mai bine la prostime. Toate tensiunile acumulate în anii 2008 -2011 şi exacerbate de stilul inconfundabil al actualei administraţii statale, vor fi exprimate , în mod barbar, în campania electorală. Vom fi martorii unei crize politice în interiorul căreia, puterea va adopta o strategie de autoapărare asumată anticipat. Această strategie alcătuită din multe componente neortodoxe va sufla permanent în văpaia conflictului politic, va fragmenta conştiinţa socială, va şubrezi voinţa consensuală şi va alimenta tendinţele naţionaliste, populiste şi justiţiare. Şi pentru ca risipa de energie să fie totală se vor relua, în dezbatere, teme majore precum „modificarea constituţiei (300 de parlamentari şi parlament unicameral)” şi „regionalizarea ( după patent UDMR)”. În anul care vine democraţia autentică transmisă lumii, prin lecţia grecească, va suferi grave derapaje în România. După moartea lui Vaclav Havel, părintele democraţiei în regiunea central şi est europeană, unele ziare americane au efectuat analize cu privire la evoluţia democratică a societăţilor din zona cu pricina. Concluzia a fost aceea că moştenirea democratică a lui Havel este serios periclitată de autoritarism în Ungaria, erodarea libertăţii presei în Letonia, de corupţie în Bulgaria şi România. Despre măsurile aberante şi criminale anticriză, luate de guvernul român nicio vorbă, despre nefuncţionarea legislativului nimic, despre intervenţia politicului în justiţie idem, doar suntem situaţi pe axa : Bucureşti, Londra, Washington.
Sănătatea democraţiei noastre este strâns legată de funcţionarea statului de drept. In ultimii ani, peste tot în lumea modernă începând cu societatea americană şi terminând cu cea românească, noaptea numărării votului este una decisivă pentru triumful democraţiei. În urma exprimării votului de către cetăţeni o „forţă divină” împarte opţiunile de vot, fix în două părţi egale. Doar câteva mii de voturi în plus are cel care câştigă şi această diferenţă este scoasă în evidenţă, bineînţeles, prin numărare. Poate sunt un naiv dar continui să cred că aceste voturi în plus, pentru o tabără sau alta, sunt hotărâte la masa acelora la care , noua putere instalată le promite mai mult. Acesta este motivul pentru care voturile „liber şi legal exprimate” sunt, cum spune românul, „jumi –juma”. De aici , din „noaptea cea mai lungă” încep negocierile şi aici se termină democraţia.

Noua găselniţă de comasare a alegerilor poate da peste cap orice sondaje preliminare. Am discutat cu unii reprezentanţi ai opoziţiei şi nu par a fi îngrijoraţi. Ba chiar susţin cu nerozie că îi avantajează o asemenea strategie a comasării. Opoziţia a depus moţiunea de cenzură intitulată “După 22 de ani, democraţia este în pericol", în care se arată "Proiectul privind comasarea alegerilor este un demers discreţionar, unilateral şi antidemocratic al actualei puteri, elaborat fără consultarea societăţii civile şi impus prin procedura angajării răspunderii, Parlamentul fiind din nou eliminat din ecuaţia democratică". Comasarea alegerilor este un simulacru de procedură legislativă, susţin iniţiatorii. De asemenea, în moţiune este susţinut faptul că prelungirea mandatelor aleşilor locali în funcţii înseamnă schimbarea regulilor în timpul jocului. Şi se arată că nu se întrunesc niciuna dintre condiţiile special prevăzute de lege care să justifice prelungirea mandatelor actualilor aleşi locali. În textul moţiunii se precizează că fraudarea alegerilor este "adevărata miză a comasării alegerilor".

Opoziţia democratică, fără sprijin popular, nu are şanse de salvare a democraţiei. Din nefericire pentru noi toţi, poporului nu-i pasă şi, cu atât mai puţin, nici Curţii Constituţionale. Prin urmare, alegerile "comasate" vor fi organizate, cel mai probabil, în toamnă prin amânarea alegerilor locale - lucru care nu s-a mai petrecut în cei 22 de ani de după revoluţie. În legea actuală, mandatul aleşilor locali nu poate fi prelungit decât în caz de dezastre.

Comasarea alegerilor este o “particularitate a democraţiei constituţionale” originale a PDL, deoarece nicăieri în Europa alegerile locale sau de orice alt fel nu au fost amânate şi nicăieri nu au avut loc comasări de alegeri în numele crizei. În Franţa vor avea anul viitor patru rânduri de alegeri - alegeri prezidenţiale în două tururi şi alegeri parlamentare tot în două tururi. Criza a dărâmat guverne precum în Italia sau Grecia şi în altele a impus alegeri anticipate, precum în Spania, dar nicăieri alegerile, indiferent de ce fel, nu au fost amânate. Din 2009, până în 2012, opoziţia a depus 10 moţiuni de cenzură - nouă au fost respinse şi una adoptată, în toamna lui 2009. Graţie domnului preşedinte, drept premier, a fost impus din nou, Emil Boc, după ce el fusese demis de Parlament. Astăzi suntem onoraţi să navigăm prin furtuna crizei sub conducerea “ celui mai eficient guvern care are cel mai bun ministru de finanţe din Europa „.
Doi factori importanţi vor departaja forţele politice adverse: „conştiinţa civică a românilor de la oraşe şi, mai ales, de la sate, insensibili la mita electorală”; „gradul de istruire ridicat al electoratului în domeniul dezvoltării, menţinerii şi consolidării democraţiei sociale”. Mita politică şi derapajele de la legea electorală sunt deja prezente în viaţa noastră publică şi personală.

În ce priveşte democraţia socială, aceasta va fi serios afectată de erorile produse în listele electorale permanente, suplimentare şi complementare şi degringolada din secţiile de votare. Cele trei urne, etichetate cu destinaţii diferite, vor genera un raport de forţe egal, între voturile valide şi cele nule.

România imită de 22 de ani formele democratice ale ţărilor avansate. Un mare critic spunea: „menirea poporului român este de a vieţui în Orientul spiritual. Românul se defineşte prin resemnare pasivă, se supune forţelor naturii care îl zdrobesc crezând că cine ştie ce forţă misterioasă religioasă acţionează asupra lui şi de aceea i se pare inutil să lupte”.



Militarii în rezervă, din toate structurile de apărare şi ordine publică au fost educaţi în sisteme închise, delimitate de patriotism, ordine, lege, dăruire exemplară, profesionalism, unitate, sacrificiu, onestitate, supunere şi demnitate. De trei ani, puterea a declanşat împotriva noastra o campanie de denigrare, de acuzare şi de minimalizare a locului şi rolului nostru în ecuaţia social – politică a ţării. Strategia diabolică de izolare a noastră într-un cadru social politic puternic fragmentat, a fost remodelată, sub presiunea manifestării unităţii noastre de voinţă şi acţiune. Aşa se face că ilegala şi controversata Lege nr. 119 din 2010 , în loc să producă economii la bugetul de stat, a creat eforturi bugetare suplimentare pentru plata pensiilor militare. Sub bagheta ministrului apărării, 90% din pensiile camarazilor din MAN au fost mărite substanţial de la 7 lei la 100%. Pentru înştiinţarea militarilor în rezervă asupra binefacerilor financiare au fost utilizate instrumente de manipulare, vestitele scrisori de felicitare. Celelate cadre militare în rezervă, mai ales cele din MAI, SRI şi alte structuri au fost lăsate în aşteptare , până în prag de an nou 2011- 2012. Acum suntem în perioada în care , prin noile decizii de revizuire, aleşii ne înştiinţează că suntem lipsiţi de preţuirea lor şi că trebuie să renunţăm bucuroşi la un cuantum al pensiei între 10 – 50%. În loc de urarea de An Nou ni se transmit mesaje de tipul:”renunţă la viaţă bucuros”, „îndură fără să cârteşti”, respectă fără să fi respectat”, „slujeşte fără să fi preţuit”. Aceasta este semnificaţia tăierilor brutale ale pensiilor militare. Am discutat în aceste zile cu mulţi colegi, în rezervă, din MAN, MAI şi SRI. Unii sunt complet demoralizaţi din prea multă iubire, dăruire, responsabilitate ,grijă , respect şi preţuire pentru cei dragi aflaţi în întreţinerea lor. Alţii au afecţiuni cu sănătatea sau îngrijesc pe cineva din familie. Unii au soţiile şomere sau casnice şi trăiesc din aceste venituri ciuntite mişeleşte de guvern. Peste conştiinţele lor curate s-a aşternut un voal al dezamăgirilor crunte provocate de o administraţie care este iresponsabilă chiar şi în faţa lui Dumnezeu. Norocul nostru este că am învăţat şi ne-am educat să trăim departe de lux, risipă şi îmbuibare. Vom supravieţui şi în această iarnă dar nici lor nu le va fi uşor. Am fost iniţial , în sindicatul militar, în jur de 20.000 de oameni. Scrisorile de mulţumire ne-au separat în mulţumiţi şi nemulţumiţi. Dumnealor , guvernanţii nu ştiu un lucru esenţial : 80% din cei felicitaţi vor rămâne alături de colegii lor nedreptăţiţi la care se vor adăuga încă 30.000- 40.000 de militari în rezervă ale căror pensii au fost ciuntite de coasa nemiloasă şi iresponsabilă a lui Boc. Şi atunci să vezi puterea unui sindicat militar! Abia acum vom deveni o forţă. Iar din ianuarie, vom demara alte câteva zeci de mii de procese. În sfârşit, am primit şi eu decizia de revizuire prin care, pensia netă scade de la 4.200 lei la 3.300 lei. Din nefericita mea existenţă am dăruit armatei 37 de ani de muncă la care se adaugă anii din liceul militar. „Am intrat în rândul lumii” cum se spune, după ce am avut pensia suspendată timp de 16 luni (în acest timp nu am luat niciun leu pensie de la stat, în timp ce el, statul, m-a jecmănit de 16.000 de euro „drepturi de proprietate”). Între 1989 şi 2002, am pus umărul şi eu, ca şi dumneavoastră, la efortul de intrare în NATO. De la 40 de ani am îndeplinit numai funcţii de general, iar sutele de delegaţii străine pentru analiza compatibilităţii cu NATO, au fost primite de subsemnatul la Braşov. Au fost anii cei mai dificili din îndelungata carieră, în care am solicitat la maximum energia colegilor din Academie. Reprezentarea trebuia să fie la cel mai înalt nivel iar competenţele noastre profesionale trebuiau menţinute la cele mai înalte cote. Pe lângă eforturile financiare oficiale, protocolare, alături de camarazi, împărţeam solda suportând şi eforturi financiare informale, personale. Programul nostru , în această perioadă, nu a cunoscut zilele de repaus, iar solicitările zilnice ne-au şubrezit „irevocabil şi definitiv sănătatea”. Acum statul îşi bate joc de noi încercând să ne pedepsească, pentru loialitatea noastră,"definitiv şi irevocabil" . După ieşirea la pensie am muncit, tot la stat în cadrul universităţii, încă 10 ani. De acum înainte , dl.Boc şi acoliţii „mă driblează” cu încă 1000 de lei lunar din pensie, drept "recompensă" pentru cei 47 de ani, de serviciu.

În această perioadă, dl.Boc "era membru full" al Internaţionalei Socialiste, pentru ca în martie 2005, peste noapte, să se transfere cu partid cu tot, de la echipa de stânga înfiinţată de Olaf Palme şi Willy Brandt la cea de dreapta a lui Charles De Gaulles şi Konrad Adenauer. Acum, respiră liniştit aer de dreapta, naivii încă îl urmează, impostorii şi profitorii îl îndeamnă "să cosească cu râvnă, pe terase şi câmpii deşertice,sărăcite prin exploatare nemiloasă şi barbară" pentru a menţine dezmăţul pe banii publici, luxul şi bogăţia acoliţilor. De trei ani ne ţin în recesiune, în timp ce, "voci critice şi cenzori morali din pdl" calcă în piciare idealurile tinerilor şi rup bucăţi din trupurile pensionarilor. Mă pot considera un nefericit al soartei, exploatat o viaţă întreagă, de un stat care şi-a reziliat complet, obligaţiile contractuale faţă de subsemnatul. „Viaţa este un vis pentru un înţelept, un joc pentru un prost, o comedie pentru un bogat şi o tragedie pentru cei săraci” (Sholom Aleichem). Încerc să înţeleg faptul că toată mascarada de „tăiere nemiloasă” rămâne un joc prost care se va sfârşi printr-o „comedie tragică” pentru aceia care fredonează dictonul „statul sunt eu – eu sunt Dumnezeu”. Jocul de-a Dumnezeu a fost şi rămâne un joc periculos, cu final tragic.

Dragi camarazi, statul nu trebuie confundat cu poporul sau cu ţara. Ultimele două, sunt de sorginte divină, pentru ele ne-am pus la bătaie sănătatea, familia , viitorul, viaţa. Vom face la fel dacă va fi nevoie, numai că, între noi şi ţară se interpune o administraţie ticăloşită, avară , străină de interesul naţional care, în limbajul politic modern, încă este denumită „stat”.

Poate aceste trăiri şi necazuri personale formează deliciul unora , intenţia mea a fost să vă confirm, că şi generalii suferă alături de voi, cei jefuiţi oficial de stat. Sunt însă suficient de conştient că trebuie să mă mobilizez pentru a reuşi chiar dacă raportul de forţe este acum, net superior, impostorilor.

Pe 24 ianuarie 2012, se va vedea forţa şi unitatea noastră. Chiar dacă acest fenomen nu se va produce, nu voi renunţa la luptă până când ultimul militar în rezervă, nu va fi pus în drepturile sale legitime. Pentru toţi acei militari în rezervă, afectaţi prin deciziile de revizuire, SCMD, filiala 1 Braşov vă stă la dispoziţie , pentru ca împreună, să corectăm aberaţiile şi derapajele unui sistem care se doreşte a fi democratic. O democraţie originală care, în prag de An Nou 2011- 2012, a produs atâtea nenorociri în familiile celor care au slujit ţara fără să ceară niciodată, nimic. Important este ca fiecare coleg păgubit să-şi facă, într-un fel, simţită prezenţa în sindicat. Acum se va vedea din partea celorlalţi, neafectaţi, adevărata educaţie, adevărata solidaritate. Vă aştept în sindicatul militar şi vă asigur de tot sprijinul meu.

Lăsaţi grijile pentru moment, se găseşte suficientă iubire şi în sărăcie. Dumnezeu să ne ajute să trecem cu bine peste aceste nenorociri şi să să ne meţinem sănătatea. „Cine a rătăcit şi a pătimit mult în lume, îşi găseşte bucurii chiar şi în durere”. (Homer) Familiile au nevoie de noi!

Preşedintele "Alianţei Pentru Respectarea Democraţiei -Octavian Paler"
Gl. mr.(r). prof.univ.dr. Petrişor Mandu
Se pare că , pentru poporul român, astăzi se rescrie istoria. Un popor asuprit, despărţit şi jefuit din interior şi din afară. Ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi demnitarii sunt străini de interesele lui, tot ceea ce-şi doresc este câştigarea şi menţinerea, cu orice preţ, a puterii. Cei puţini fac legea pentru cei mulţi, iar drepturile majorităţii sunt călcate în picioare. Ţara a juns „pe butuci” pentru că o clică periculoasă arendează pământurile, bogăţiile subsolului şi intreprinderile printr-un proces idiot de privatizare în urma căruia se aleg cu „peşcheşul la teşcherea”. Trădătorii sunt preţuiţi, linguşitorii sunt promovaţi, traseiştii politici protejaţi. Oştirea ţării este, pusă în slujba altora, este continuu batjocorită, decimată şi slab înzestrată, borfaşii din structurile de vârf îşi împart banii nemunciţi şi apoi sunt „judecaţi” de ochii lumii, dispar instituţii ale statului, şcoli şi spitale. Mita este suverană, totul se reduce la bani: bani la angajare, bani la promovare, bani la înscriere, bani la examene, bani la spitale , bani la biserică, peste tot, uşile sunt deschise prin magia banilor nemunciţi. Medicamentele s-au scumpit, spitalele s-au emancipat, hoţiile şi prostiile de toate genurile se ţin lanţ.Toate aceste abuzuri pot fi stopate prin acţiunea civică responsabilă.
Tranziţia de la dictatură la libertate, de la sărăcie la prosperitate nu a avut loc. Societatea românească geme sub incompetenţa şi răutatea impostorilor care se dau drept creatori de „admirabile sisteme de bunăstare”. Acestora nu le pasă şi, prin demagogie şi slogane absurde, reuşesc să producă clişee bune de consum pentru marea sărăcime a României. Am impresia că poporul, în majoritatea sa, a întors spatele democraţiei iar puterea este conştientă de acest fenomen. Câteodată încep să cred că, luptând împotriva abuzurilor puterii, mă opun gravitaţiei. Ne deranjează pe toţi foarte multe dar ne este teamă şi lene să intreprindem ceva. Ne interesează viaţa mondenă, ne hrănim din risipa altora, suntem extrem de materialişti ,educaţi să iubim banii, luxul , ipocrizia şi minciuna.

Dragi prieteni,
La sfârşitul acestui an 2011, dramatic din toate punctele de vedere pentru cetăţeni, am reuşit încă o performanţă, „aceea de a politiza colindele”. Fals şi ipocrit, românul priveşte nestingherit cum ultimele rămăşiţe de autenticitate, colindele străbune, în loc să exprime bucuria naşterii lui IISUS, mântuitorul lumii ,se transformă în balade populare de dor şi jale. Am citit , stimaţi prieteni, un mesaj transmis de cineva plecat din ţară care avea următorul conţinut: „Fie ca noul an sa fie mai prosper şi să ne întoarcem cu toţii în ţara noastră frumoasă şi bogată, exploatată de hoţi, plină de interlopi, politicieni orbiti de putere şi vedete de doi bani ce apar la toate posturile tv. La Multi Ani!”

Hari Bucur-Marcu despre actiunea pregatita de SCMD pentru 24 ianuarie a.c.

Pe 24 Ianuarie 2012 se va sărbători Ziua Unirii, adică se vor împlini 153 de ani de la unirea a două dintre provinciile românești, moment cu valoare majoră istorică, ca un prim pas spre alcătuirea națiunii române. Probabil, vreun primar sau baron local va pune de o horă a unirii, în care se vor prinde acei demnitari sau opozanți care vor avea asigurări ferme că ceilalți dansatori din horă sunt „de-ai noștri” și, de aceea, nu vor profita de ocazie ca să-i înjure sau să îi scuipe pe respectivii demnitari, în semn de protest pentru proasta guvernare a Țării. Ziua va mai putea fi sărbătorită și cu ceva mâncare și ceva vin sau țuică, date sub formă de pomană, așa, ca la români.


Eu, pe 24 ianuarie 2012, nu voi fi în România, ci în alte părți ale Globului, unde voi face cam ceea ce aș vrea să fac și aici, la noi, în Țară, dar nu mă vrea și nu mă lasă nimeni, adică să îi învăț pe demnitari cum să fie mai destoinici, în interesul cetățeanului, în domeniul arid dar esențial al securității și apărării naționale.

Dar, tot pe 24 ianuarie 2012, se vor organiza manifestări ale Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere. Eu nu sunt membru al acestui sindicat, cum nu sunt membru în nici o organizație socială, profesională sau politică, din țară și străinătate. Însă am o afinitate specială pentru militarii care au aderat la această formă de afiliere, cum am față de orice persoană care poartă sau a purtat vreodată culorile Țării sau pe care scrie sau a scris ROMANIA.

De aceea, fac publice următoatele idei, acoperite de dreptul de autor, conform legislației românești, europene și internaționale:

1.      Manifestările sindicatului nu vor fi de succes decât dacă obiectivele lor sunt stabilite clar și sunt cunoscute de fiecare participant în parte, precum și de mass media.

Spun asta pentru că, până acum, în România, toate manifestațiile posibile, de sindicat, de pensionari, de copii și așa mai departe, s-au declarat că ar fi fost de succes doar pentru că s-au întâmplat. În același timp, dacă nu s-au declarat, dinainte, care sunt obiectivele demonstrației și care sunt parametrii în care se consideră aceste obiective ca fiind atinse, s-au făcut speculații despre care ar fi putut fi obiectivele și parametrii, iar demostrațiile au fost considerate ca fiind un eșec, dacă această considerație a fost făcută de opozanți, sau un succes, dacă a fost făcută de organizatori. Ceea ce a dus, în amblele situații, la totala desconsiderare a evenimentului de către publicul larg.

Haideți să vedem de ce este important acest lucru. De exemplu, dacă obiectivul unei demonstrații este să dovedească forța sindicatului care organizează evenimentul, iar această forță constă doar în număr, atunci parametrul după care se măsoară succesul demonstrației este numărul participanților. În acest caz, organizatorii trebuie să se asigure că își vor atinge obiectivul și că numărul atins este vizibil și indubitabil, chiar pentru cine este părtinitor sau răuvoitor.

În practică, acesta nu poate fi un obiectiv viabil pentru sindicatul militarilor, pentru că ei nu sunt atât de mulți de felul lor. Chiar dacă ar ieși  cu toții în stradă și și-ar lua cu ei și nevestele, copiii și nepoții, tot ar mai fi loc să umple piața mare din orașul în care locuiesc. Iar, dacă este să fie aduși cu toții în București, efortul organizatoric ar fi mult prea mare pentru rezultatul obținut.

Dacă, însă, forța sindicatului nu stă în număr, ci în calitatea manifestanților, atunci se schimbă problema. De exemplu, în cazul sindicatului militarilor, fără să aduc nicio jignire corpului subofițerilor și maiștrilor militari, este mult mai impresionant să vezi manifestând generali și ofițeri superiori decât plutonieri. Nu de alta, dar un colonel te duce aproate automat cu gândul la un regiment, deci simbolistica unui singur om cu asemenea grad pe umăr este egală cu 1500 de manifestanți. Asta, pe când un plutonier nu face mai mult decât el însuși, eventual cât un pluton de două duzini de oameni.

În acest al doilea exemplu, organizatorii ar trebui să se asigure că vor fi printre participanți suficient de mulți care să aibă o calitate deosebită, iar aceștia sunt vizibili și notabili. Desigur, 24 ianuarie a fost aleasă ca zi de manifestație și pentru că este o zi în care rezerviștii și cei în retragere pot să poarte uniforma militară. Dar, oare câți mai au o asemenea uniformă completă, sau le mai vine bine, sau este actuală din punct de vedere al însemnelor și croielii?! Dacă aduci un colonel cu stele pe umăr, cu uniformă de pe vremea comuniștilor, efectul este exact pe dos decât vrei să îl obții, mai ales dacă respectivul este ofițer de Securitate.

Dacă aș fi printre organizatori, aș avea grijă ca, în locul uniformei vechi, cei care nu dispun de una nouă, de preferință de campanie, să poarte doar un însemn distinctiv pe piept, cum ar fi o foaie de hârtie cu însemnul actual al gradului, completat cu denumirea acelui grad și, eventual, cu valoarea pensiei înainte și după „revizuire”, ori doar cu diferența dintre aceste valori. Alții ar putea avea la vedere o listă a realizărilor lor din timpul serviciului activ, de exemplu, comandant de regiment cu atâția militari în subordine, pilot pe supersonic cu atâtea ore de zbor și altele asemenea, inclusiv misiuni de luptă sau de menținere a păcii. Astfel, oricine ar privi manifestația, în stradă sau la televizor, ar ști ce calități deosebite au cei care manifestează, iar scopul ar fi atins.

2.      Manifestațiile nu vor avea succes decât dacă transmit un mesaj clar și articulat.

Simpla prezență a demonstranților în stradă nu este suficientă. Iar motivul prezenței lor este deja cunoscut: nemulțumiri legate de pensii și, ceva mai inefabil pentru publicul larg, legate de statulul de militar în rezervă sau retragere. Mai mult, se pune întrebarea de ce s-a așteptat atât ca să se dea glas public acestor nemulțumiri sau de ce se strigă ele printr-un efort atât de mare cum este o manifestație în stradă, în mijlocul iernii?

Nici înjurarea guvernanților sau exprimarea dezacordului cu politica acestora de partid și de stat nu este un mesaj suficient de penetrant. Păi, toată lumea îi înjură și toată lumea le spune că nu au nici o politică și că ceea ce fac este o extrem de proastă guvernare. Și, ce dacă?

Atunci, organizatorii ar trebui să convină asupra unui mesaj real, percutant, care să fie credibil și asimilabil de întreaga opinie publică.

Dacă m-ați întreba pe mine, eu aș alege un mesaj pozitiv, acțional. Mergând pe ideea că foarte mulți militari sunt mai tineri de 65 de ani dar au primit, împotriva voinței lor, statutul de „pensionari pentru limită de vârstă”, care îi arată ca fiind total dependenți de societate și total nefolositori acestei societăți, aș veni cu un mesaj din care să rezulte exact reversul situației în care acești militari sunt puși, cu forța, de actualii guvenanți.

Aș zice că, bine, nu vom mai fi noi buni de serviciul militar activ, dar suntem, de exemplu, buni să facem curățenie în Țară! Noi suntem cei care am fost în serviciul Țării 24 de ore pe zi și nu ne-am plâns, nici nu ne-am lăsat corupți și nici nu ne-am vândut la străini. De aceea trăim astăzi din pensiile militare de stat. Asta nu înseamnă că nu suntem buni, ba chiar foarte buni să punem mâna și să reparăm sticăciunile făcute de liota de corupți și de trădători ce duc Țara la pieire astăzi. Iar fiecare dintre noi suntem o forță!

Un asemenea mesaj este și percutant, și credibil, și de luat în seamă atât de cei cărora le este adresat, cât și de opinia publică internă și internațională. Ca să dau o formă vizibilă mesajului, aș cere fiecărui participant la demonstrație să vină de acasă cu o mătură (de preferință fără coadă, ca să nu se considere o unealtă vătămătoare) sau un furtun de aspirator cu capul de curățat mocheta atașat, ori, în cel mai modest caz cu o cârpă de praf (nu recomand pămătuful, pentru că avem de făcut o curățenie mult mai grea decât ștersul prafului).

3.      Manifestațiile nu vor avea succes dacă nu sunt pregătite ca lumea.

Până acum, manifestațiile în România s-au pregătit doar din punctul de vedere al obținerii aprobărilor necesare, creării grupului de organizare, instruirii celor care supraveghează mulțimea și dotării manifestanților cu însemne de toate felurile, de la șepcuțe și veste colorate, la pancarde cu lozinci. Cam la fel ca pe vremea comuniștilor.

Acest lucru a lăsat loc la foarte multe improvizații, dintre care majoritatea au dat prost, adică au avut consecințe de imagine contrare voinței organizatorilor. Două exemple scurte: la o manifestație împotriva tăierilor de venituri, demonstranții s-au apucat să joace dansul pinguinului (!), ceea ce a lăsat impresia că nu veniseră acolo ca să protesteze, ci ca să își bată joc de aspectul fizic al primului-ministru Boc Emil.

La o altă manifestație, a aceluiaș sindicat al militarilor, organizatorii s-au gândit să creeze un moment patriotic, de salut al drapelului Țării și de intonare a Imnului de stat, numai că nimeni dintre manifestanți nu știa acest lucru și nici nu și-au dat seama că se întâmplă așa ceva, astfel încât cam toată lumea a făcut ce a vrut în timpul acestui moment, numai să tacă și să salute nu. Astfel, mesajul recepționat de camerele de luat vederi, precum și de trecătorii întâmplători a fost că militarilor în rezervă și retragere nu le pasă nici de imnul de stat, nici de drapel.

Militarii, chiar în rezervă sau retragere, au un plus față de orice alte categorii profesionale, când este vorba de organizare. Ei sunt obișnuiți să se pregătească, inclusiv să exerseze ceea ce au de făcut. Încă odată, dacă aș fi printre organizatori, în plus față de planul acțiunilor, aș face mai multe recunoașteri și cel puțin două antrenamente înainte de 24 ianuarie, cu cei care urmează să supravegheze fiecare moment al manifestațiilor, astfel încât să nu mai fie loc de improvizații și nici de ocazii pentru mesaje false sau potrivnice obiectivelor noastre.

4.      Manifestațiile nu vor fi concludente dacă doar organizatorii lor ies în față, mediatic și nu numai.

Președintele, membrii conducerii și purtătorul de cuvânt ai sindicatului pot vorbi în numele acestuia când vor și când nu vor. Nu este nevoie de o manifestație cu mii de participanți pentru a ieși aceștia în față. Toată lumea așteaptă acum să îi vadă pe cei pe care nu i-ar fi văzut altfel.

Acum este momentul vedetelor reale, al celor cu statut profesional indubitabil. Acum este momentul când fostul comandant de divizie să se întâlnească cu foștii subordonați și să le arate că este, în continuare, alături de ei și îi sprijină cu întreaga sa autoritate care i-a mai rămas. Acum este momentul ca premiantul promoției, sau cel cu care leatul se mândrește că au fost colegi de școală să iasă în față și să vorbească în numele tuturor, cu autoritatea moștenită de pe acea vreme.

Eu aș lucra să am prezenți la manifestație pe toți șefii de Stat Major General în viață, chiar dacă nu sunt membri ai sindicatului, pe toți șefii statelor majore de categorii de forțe, pe toți comandanții de armate, de corpuri de armată și de divizii sau brigăzi. Nu vor putea sau nu vor vrea să vină toți, dar eu, ca organizator, aș avea obligația să mă asigur că am făcut tot posibilul să îi am prezenți, tocmai pentru foștii lor subordonați. De asemenea, m-aș da peste cap să vină la această manifestație toate personalitățile militare sau care au origine sau tangență cu milităria.

Dacă nu reușesc să îi aduc, măcar pot să le obțin acordul ca numele lor să fie pomenit ca susținători ai cauzei demnității militare și curățeniei în Țară. Unii vor vrea, poate, să transmită și un mesaj, fie el scris sau audio-vizual, mesaj ce va trebui să ajungă la manifestanți pe timpul evenimentelor.

5.      Manifestațiile trebuie să fie perfect legale.

Această condiție trebuie îndeplinită numai în cazul în care mesajul general este dorința demonstranților de a contribui la curățirea Țării, ceea ce înseamnă, implicit, instaurarea unei legalități de excepție în România, adică instaurarea domniei legii. Și, evident, nu poți face o asemenea declarație dintr-o postură de ilegalitate.

Arta organizatorilor este ca respectarea legii să nu se vadă ca o formă de obediență față de guvernanții pe care tocmai îi condamnă. Desigur, această artă se bazează pe cunoașterea aprofundată a legii. Și cine dacă nu militarii sunt cei mai buni cunoscători și ascultători ai legii și regulilor?

La 24 ianuarie 2012, de acolo, de departe, voi vedea care dintre aceste idei și-au găsit locul în cadrul sindicatului și, mai ales, al sindicaliștilor, pe care îi salut, cu această ocazie, camaraderește.

miercuri, 4 ianuarie 2012

Apel al SCMD catre natiunea romana

Doamnelor si domnilor, cetateni ai Romaniei,

Cu ocazia Anului Nou, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) va ureaza sa puteti alunga pentru o clipa grijile si necazurile, ca sa va bucurati in tihna de masa incropita pentru familiile dvs., de Revelion si de resturile pastrate pentru Sfantul Vasile si Sfantul Ion! Sa fiti suficient de tari apoi, incat sa nu puneti la inima si sa rezistati in clipa in care va veti reintoarce la realitate si veti constata marirea si inmultirea nejustificata a taxelor si impozitelor, impunerea la plata a oricarui act medical, desi cotizati, obligati fiind, la asigurarile de sanatate! Sa rezistati scaderii veniturilor, operatiune mascata de asa zisa “inghetare”, sa rezistati “regularizarilor”, scumpirilor si noului val de disponibilizari decis de guvernatorul subcoloniei Romania, Jeffrey Franks, si tuturor celorlalte masuri aplicate cu un dezgustator servilism de slugile asasinilor nostri economici, care constituie prin furt, masluiri de voturi, cumparari de suflete si incalcarea cotidiana a fiecarui articol al Constitutiei, actuala autoproclamata Putere politica a Romaniei!

Va rugam sa rezistati, in mod deosebit, cand veti plati prima intretinere din 2012, si sa nu le faceti pe plac, adica sa parasiti “pe cale naturala sistemul”. Fie ca vremea lamentarilor sa fie ingropata cu 2011, iar 2012 sa fie anul actiunii civice, hotarate, a natiunii romane pentru reintronarea democratiei si distrugerea in fasa a noii dictaturi de tip stalinist!

SCMD va lanseaza un apel la constientizare, la actiune hotarata in spiritul legislatiei europene, si in numele drepturilor sacre ale umanitatii. Pe data de 24 ianuarie 2012, SCMD va propune sa materializam indemnul la Unire al inaintasilor nostri, sa respingem hotarit indemnurile la solidaritate intre pagubasi si hoti, intre victime si calai, lansate in ultimii doi ani de actualul Guvern.

SCMD va asteapta organizat, ca reprezentanti ai societatilor, fundatiilor, uniunilor si sindicatelor din care faceti parte, sa veniti alaturi de organizatiile membre ale Consiliului National al Societatii Civile, semnatare ale Programului National de Actiune in 12 puncte numit PLATFORMA CIVICA, in Piata Victoriei, la vremea pranzului! Ne este foame de libertate, ne este sete de dreptate, este obligatoriu sa ne unim si sa realizam ceea ce ne propunem: supravietuirea noastra a tuturor, a natiunii romane, a statului numit Romania, adica a celor spoliati total si definitiv prin preconizata, de catre Putere, actiune  numita Marea Privatizare, adica, in realitate, Marea Spoliere!

Nu ne propunem sa va chemam la revolutii, pentru ca nu credem in posibilitatea ca o tara total infranta si ocupata sa-si poata reveni altfel decat prin recursul la inteligenta. Va informam ca jandarmii si politistii care ne-au pazit in cursul ultimilor doi ani, ca disponibilizati, sunt astazi membri ai SCMD! Si va  garantam ca cei care ne vor pazi pe 24 ianuarie, vor fi in randurile noastre dupa 1 martie.

Ne adunam pentru ca intreaga planeta sa stie ca in Romania exista vointa nationala, ca si in SUA sau Grecia, Rusia sau Ungaria, Marea Britanie sau Bulgaria, Germania si Franta sau Albania!

Ne adunam pentru a vota punctul nostru de vedere sub forma unei scrisori deschise catre popoarele lumii, care va fi inmanata ambasadelor si consulatelor de la Bucuresti si care se va intitula “VOINTA NATIUNII ROMANE”. Acest material va cuprinde explicit toate deraierile actualei Puteri de la democratia constitutionala, inclusiv tentativa de a impune vointei nationale vointa unei clici privilegiate, prin comasarea alegerilor si masluirea electronica a votului, subminarea economiei nationale, politica de genocid, inclusiv cultural, la care suntem supusi, transformarea statului in adversar al cetatenilor, ofensiva impotriva tuturor categoriilor socio-profesionale si a miscarii sindicale, distrugerea sistematica, pentru toate generatiile, a posibilitatii de afirmare profesionala si de supravietuire cel putin, daca nu de accedere la un trai decent, prin munca cinstita, etc.

Pentru ca actiunile noastre se desfasoara intotdeauna in spiritul Legii fundamentale pe care Puterea nu o respecta, va rugam ca, prin reprezentantii autorizati ai ONG-urilor si sindicatelor din care faceti parte, sa ne transmiteti, pana la data de 10.01.2012 (la telefoanele 0736600961, 0736600973, e-mail sindicatulmilitarilor@gmail.com sau fax 0318177371) problemele cu care va confruntati si care trebuie incluse in scrisoarea deschisa, numarul de delegati cu care doriti sa participati, in numele Unirii civice a natiunii romane, la mitingul din 24 ianuarie, alaturi de SCMD si aliatii din cadrul Consilului National al Societatii Civile. Avem nevoie de numarul exact de participanti, atat pentru a contracara propaganda mass media servila Puterii, care aplica in sens invers aritmetica domnisoarei Roberta Anastase la mitinguri, cat si pentru a evita obiectiile Puterii ca suntem mai multi decat s-a convenit la negocierile cu Primaria Municipiului Bucuresti si factorii de ordine publica. ONG-urile si sindicatele din tara se pot adresa direct filialelor SCMD din judete, care ne vor informa cu promptitudine. 

Mitingul va fi si un test pentru candidatul Sorin Oprescu la Primaria Capitalei: va executa ordinele Puterii de reprimare, demonstrand ca este ceea ce unii il acuza a fi, sau va actiona conform legii, in slujba democratiei si a poporului?

In pofida tentativelor Puterii de a elimina, prin cumparare sau amenintare de lideri, prin infiltrarea de sabotori sau interpretarea aberanta a legislatiei, orice manifestare publica ostila, SCMD si ceilalti componenti ai Consiliului National al Societatii Civile vor fi in Piata Victoriei, de Ziua Unirii. 

Manifestatia va constitui, in egala masura, un test si pentru actuala Opozitie, care se manifesta mai mult la televizor si deloc in strada, in sprijinul celor loviti de masurile Puterii, pe viata si pe sperantele carora se incearca, in exclusivitate, iesirea din criza. 

Intrucat, Consiliul National al Societatii Civile si-a propus sa se constituie intr-o masa de vot in masura sa anihileze orice tentativa de frauda, iar viitoarele alegeri sa fie cu adevarat expresia vointei nationale, manifestatia din 24 ianuarie va fi un test si pentru intreaga autoproclamata clasa politica. Domnii deputati, senatori, membri ai Guvernului, trebuie sa inteleaga odata pentru totdeauna ca sunt reprezentantii nostri, nu stapanii nostri si ai destinului nostru! Ca isi datoreaza cariera faptului ca noi ii investim pentru a duce la indeplinire programul nostru, al cetatenilor Romaniei, care prevede crearea nu distrugerea de locuri de munca, ieftinirea, nu scumpirea vietii, acces pentru toti la sanatate, invatamant, cultura, justitie, etc. Cu alte cuvinte, cine nu este un bun manager, indiferent de cat tupeu si cati bani are, din furt si frauda, nu are ce cauta in nici o functie de reprezentare a noastra, pentru ca in orice democratie reala, vointa poporului trebuie sa fie vointa politicului, cu atat mai mult cu cat este, in fapt, vointa lui Dumnezeu.

Doamnelor si domnilor, cetateni ai Romaniei,

Sa pasiti asadar cu bine peste pragul de An Nou si sa fiti, in numele Unirii, mai necesare decat niciodata pentru natiunea romana, alaturi de noi, la marea exprimare a Societatii Civile constiente din Romania, din 24 ianuarie 2012.
Libertatea si drepturile se cuceresc si se pastreaza prin lupta si vointa colectiva hotarata, de catre cei care vor sa-si traiasca viata ca cetateni demni, in libertate si respect, nu cersind si slugarind pe la curtile hotilor!

LA MULTI ANI! VA ASTEPTAM!...

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Mircea DOGARU

P.S.
Cetatenilor mai emotivi, care s-au lasat intoxicati de propaganda prezidentiala si uneperisto-militara, prin publicarea din “burta” a unor tabele stiintifico-fantastice privind cresterea inimaginabila a pensiilor militare in cazul a 92% dintre rezervisti, le comunicam spre linistire, ca asa cum am precizat in repetate randuri, la 92% dintre militari, politisti si urmasi, transformati ilegal in “asistati” ai statului, pensiile le scad catastrofal. Deciziile de revizuire in cazul celor care au fost mintiti ca vor avea cresteri semnificative de la 01.01.2012, au inceput sa soseasca. Cei in cauza va vor confirma direct, in strada, pe 24 ianuarie a.c. Cu atat mai raspicat cu cat Puterea este hotarata, si avem déjà dovezi, sa incalce si hotararile definitive si irevocabile ale instantelor de judecata. Solutia ramane una singura: asasinii natiunii romane trebuie trimisi acolo unde le este locul!

Dialoguri


În data de 3 ianuarie 2012, 23:08, Dan Florea <coloneldr2002@yahoo.co.uk> a scris:
Buna seara,
In urma APELULUI dvs, transmis de fostii colegi prin toate canalele, mi-am permis sa va solicit unele lamuriri fara de care nu as putea sa va urmez mai departe.
Numele meu este Dan Florea. Sunt colonel in rezeva, doctor in stiinte militare si am servit patria aproape 35 de ani, din care 30 la M.Ap.N. si 5 la M.A.I.. La recalculare am primit 300 lei in plus. Nu am facut sluji fierbinti nimanui, nu sunt membru vreunui partid(nici al SCMD) si nici nu am fost activist de partid inainte de 1990.
Va inteleg zbaterea pentru bunastarea noastra, a vechilor cadre militare dar nu pricep care este finalitatea acesteia. Mai clar, ar fi bine sa ne spuneti, dupa ce il omorati pe Basescu si clica lui sau dupa ce o sa castigati alegerile din 2012(poate ne spuneti si noua cu cine sa votam) ce veti face dvs. in calitate de senator, deputat sau ministru pentru aceasta categorie de oameni ai societatii romanesti?
Am inteles ca vom merge cu lozinca JOS BASESCU pana acesta isi va termina mandatul sau pana cand il vom omora. Dar mai departe ce ne veti aduce? Pensii mai mari? Accesul la un loc de munca corespunzator capacitatii si competentelor de care mai dispunem? Sejururi gratuite in statiuni balneoclimaterice din tara si din alte zone de pe Glob? Asistenta sanitara si medicamente gratuite numai pentru pensionarii militari? Calatorii gratuite pe toate mijloacele de transport, oricand si oriunde? Cantine gratuite si sanatorii pentru cei care nu se mai pot intretine? Cata miere va curge pentru noi militarii activi si in rezerva dupa ce dvs si apropiatii dvs. vor ajunge la putere?
Spuneti-ne acum d-le Dogaru ca stim si noi pentru cine votam.
Nu-i ridic osanale lui Basescu pentru ca nu merita. Dar nici celor dinaintea lor nu am avut motive sa o fac. Veniti cu o noua formatiune politica si noi nu am auzit de ea. Ati fabricat-o peste noapte la Moscova, la Budapesta, la Tel Aviv sau la Beijing?
Lamuriti-ne domne sa stim si noi ce avem de facut.

Cu deosebit respect,
col.r. dr. Florea Dan

PS Apropos! Sa stiti ca doctoratul l-am luat pe bune, transpirand al dracului de tot cu mintea nu cu sacosa!


Unul din raspunsuri:

La multi ani, domnule Colonel Dan Florea, sa aveti un An Nou bun, cu sanatate si bucurii!

Deoarece domnul Col. Dogaru este foarte ocupat in aceasta perioada, o sa-i rugam pe  membrii de sindicat sa va raspunda la intrebarea dvs. care poate fi sintetizata astfel:   ce doreste SCMD sa se intample in Romania?
Noi, simpli militari, cu sau fara titluri stiintifice, care am slujit tara, ca si dvs. aproape o viata, dar care am primit pensii diminuate, ne bucuram ca dvs. sunteti printre fericitii ai caror pensii cresc. Va dorim viata lunga si sa va bucurati de pensia dvs., alaturi de cei dragi dumneavoastra!
Trebuie sa stiti insa ca, in timp ce dvs. va bucurati ca ati primit cativa creitari in plus la pensie, pe o perioada de timp pe care noi o anticipam foarte mica, foarte multi camarazi ai nostri traiesc adevarate tragedii si se indreapta catre faliment, neavand alta vina decat aceea ca si-au dedicat aproape toata viata profesiei de militar! ...
Suntem convinsi ca, in majoritatea lor, chiar fara a fi transpirat pentru obtinerea unui doctorat in stiinte, majoritatea rezervisilor militari, in consonanta cu marea masa a poporului roman, stiu ce este bine sa se intample in Romania, acum si in vecii vecilor!
Personal, sunt unul dintre acei militari declarati cu o pensie "nesimtita" de mai putin de 1700 de lei/luna si va spun ca as fi fost (si sunt inca) in stare sa fac si foamea si sa renunt de buna voie la aceasta pensie, daca puterea politica actuala mi-ar fi dovedit ca este solidara cu mine si cu Tara, daca nu ar fi trimis-o pe Eba in Parlamentul European si daca nu ar fi uns-o pe Udrea mare ministru care imparte banii pubici - deci si pe cei luati de la gura familiei mele - la clientela de partid, cu eficienta zero pentru economia romaneasca. 
Aceasta Putere politica nevolnica ne-a adus si ne mentine in coada tarilor civilizate ale Europei. Aceasta Putere politica este corupta pana in maduva oaselor!...
M-as dispretui pentru tot restul vietii daca as accepta fara sa cartesc acest mod grobian de gestionare a problemelor tarii, daca as acepta ca tara mea sa fie condusa la nesfarsit de catre acesti impostori politici care au acaparat-o.
Daca dvs. ati inteles ca Sindicatul Cadrelor Militare a luat fiinta si se lupta doar pentru pensii mai bune si pentru alte facilitati de acest gen, inseamna ca ati obtinut acel doctorat, cu care va laudati, transpirand precum Elena Udrea in incercarea de a ajunge doctor in stiinte militare!...

Toate cele bune!

Lt Col (r) Dumitru Rinciog
Membru al SCMD